joi, 2 septembrie 2010

Stadion plin pentru nationala la Piatra Neamt

Naţionala României nu a mai jucat în faţa unui stadion plin din 2009, de la meciul cu Serbia, de la Constanţa. Atunci au asistat 15.000 de fani la jocul câştigat de plavi cu 3-2.
Partida cu Albania, de mâine (ora 21:00, TVR 1), poate însemna un nou început şi în relaţia dintre naţională şi suporteri. "Stadionul va fi plin. S-au pus în vânzare 13.000 de bilete, până acum s-au vândut 10.000", anunţa ieri după-amiază primarul Gheorghe Ştefan. La Piatra-Neamţ, tribunele au fost mai mereu populate, chiar dacă oamenii locului sunt mai mult spectatori decât suporteri. "La Bucureşti, fenomenul e invers. Sunt suporteri înfocaţi. Când treci de mijlocul terenului cu mingea la picior stadionul începe să vuiască. Energia se transmite şi la tine. Din păcate, sunt şi multe orgolii. Nu-i normal când sunt înjuraţi jucătorii de la echipele rivale", susţine un fost tricolor.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Search